Un blog despre oameni, cu oameni

Zi frumoasa, noapte zdruncinata

Si cum ne-am propus ieri sa mergem sa vedem un concert Cargo, am facut cum am zis. Am ajuns acolo, panarama pe drum, rasete fara motiv si asa mai departe. Mi-am remorcat iubirea si am urcat dealul. Bineinteles ca m-am enervat. Da' ce naiba, turnasem parfum degeaba pe mine? Curgeau transpiratiile. Ce sa-i faci.

Sus, aglomeratie. Am mers si am mers pana am ajuns si mai sus. Vroiam sa fim la inaltime cica. Ziua (sau seara, ca era trecut de 5) se arata promitatoare. Ardeam de nerabdare sa cant "Nu pot trai fara tine" mai ales fiindca el era langa mine.

Pana una alta am ajuns la destinatie unde mai erau si alti prieteni si alti necunoscuti. S-au instalat corturi si am constatat ca nu exista decat o patura. Buna si aia. Socializat un timp cu multimea, cu fiecare pe rand mai exact, rasete fara motiv sau cu motiv din nou, baut Coca-Cola Zero, facut caterinca. Buuuun. Trece timpul, canta o trupa locala, baietii nostri de suflet (ce cocalaresc suna:))). Ne ducem iar mai jos, ajungem langa scena si incepem: Ma omoara Wamintirileeeee. Frumos. Am ragusit, m-am miscat, toate bune si frumoase. Am urcat din nou la "cuib" si am ramas acolo. M-am furisat frumos intr-un cort cu respectivu' si dai pupaceala ca doar, deh, il vad prea rar:">.

Trece timpul, Cargo pauza. La un moment dat suna mama si incepe cu tonul ala sever pe care-l detest si ma intreaba daca n-am de gand sa vin acasa. Nu?! 11:oo ceasu' si Cargo faceau plinu' la motoare. Am mai asteptat ce-am mai asteptat si, surpriza, apare masinuta care trebuia sa ne remorcheze si sa ne duca acasa. Nervi, injurat, trantit si, intr-un sfarsit, resemnare.

Coboram frumos dealul, mai coboram iarasi, cand ajungem mai jos aud "Nu pot trai fara tineee". Sa mori tu :-l. Iar nervi, iar oftica. Si tot asa. Continuam sa mergem si dragutul de el incearca sa ma calmeze. Fac si asta, la un moment dat, doar ca sa nu ii dau apa la moara maica-mii cand ajung acasa. Urcam in masina, pe el il pup, il las in urma, desi nu vreau, si in jumate de ora ajung acasa. Mama adormita, fara chef de cearta. Multumesc, Doamne! O pup, ii zic noapte buna, ma schimb, imi iau ciocolata si ma bag in pat. Exact ca si copiii mici. Adorm, vezi Doamne, pe la vreo 1 si ceva, cu greu, bantuita de un gand si de o intrebare. Ma trezesc la 4 cu o sete care-mi ardea buzele. Ma dau jos din pat, ma duc la bucatarie, beau apa dupa ce dau mai intai pe mine si mi se intoarce stomacul. Proasta miscare asta cu apa.

Ma bag inapoi in pat si adormi daca mai poti. Dupa vreo jumate de ora de chin, reusesc si ma trezesc la 9 fara ceva din cel mai urat cosmar pe care l-am putut avea in viata mea. Ma trezesc plangand, simtind in piept cum ma apasa un dezgust si o dezamagire fara limite. Dupa ce deschid ochii umeziti ma calmez. Nu a fost decat un vis urat, atat de real si plin de sens. Totusi, raman bantuita de acelasi gand si aceeasi intrebare despre care cred ca ar fi generat si cosmarul.

Dimineata-i frumoasa. Ce-a fost ieri, a fost ieri. Azi e alta zi. Poate mai urata, poate mai frumoasa. Sper doar sa nu mi se indeplineasca cosmarul.

Signed by Peace

publicat de Zdruncinatii @ 22:47